după ce toți demonii m-au posedat
știu acum că un dumnezeu mai învins decât mine
nu poate exista
ce nebunie văd când deschid cerurile
fulgere grădina cu muritori
și nici urmă de icoane
plângând cu eleganță
care să mă facă iar să cred
în iubirea de semeni
ce caut în lume încă n-am aflat
trăiesc orișice iubire ca pe-o obișnuință
redus la poeme cu oameni fericiți
ce aleargă se pierd în neîntoarcere
pântecul nălucă mă cheamă
să fiu eu strigăt să îmbrac
această liniște într-o nouă credință
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu