când respirații străine bat în ceafă
port plumbul universul pe umeri
de mine departe se răsfiră lumina
țâșnește din cuvinte cu miez de ceară
mă zbat din nou pe-un drum nemilos
împart cununi împietrite trecătorilor
undeva pe asfalt moare o bătrână
fără poezie doar cu cerul deasupra
sunt la dietă nu mai beau sânge
mă hrănesc cu lacrimi cu clipe cernite
zburdă prea repede timpul
moartea grăbită șterge praful
aruncă o cortină peste prezent
în amintiri și orbii au început să vadă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu