devenire

sunt oximoron plauzibil
oarecum explicabil
și fără cuvintele din mine
aș fi doar o groapă comună
în care morții au uitat
de dumnezeu 

 modelat

din întâiul suspin
întâia îmbrățișare
a mamei
primul plâns
de copil

inima devine rugăciune
nu mai este nimic
neobișnuit
nici în ceruri
nici pe pământ

clipa
răsună dureros
când se pierde
în neant
neîntoarcere
timp absurd

rămân aici unde mă aflu
în cetatea asta sărăcăcioasă
cu întunericul meu și
puține scântei de lumină
parcă năruit
parcă binecuvântat