flori de brumă în dimineți cu moarte timpurie
prin vene curge frig și timp amar trupuri icoane
cu patimi nemărturisite orașe ninse în brațe dorm
strămoșii uneori deschid o pleoapă treziți de murmurul junglei
de balaurii ispitei cuvinte ce ating nerostirea înainte de flăcări
spre vise e greu să te mai îndrepți când eternitatea îmbătrânește
iubirea-i furtună într-un sat de paie care se oferă focului în tăcere
în aer fragil parfum de fecioare dând iluzia unuei armonii sălbatice
vrajă strecurată în afara lumii cu soarele șoptind între albastru și gri
nu mai plângi sub cupola de îngeri deșirată nimeni nu vede cum pe
mâinile în pierzanie cresc rugăciuni în trecerea la viață mai bogați
iluzii așternute pe tâmple destin îmbălsămat și păsări zburând în alte păsări
ochii orbi înoată încep să creadă că aici e adevărul deasupra-i prăpastie
fără umbră fără curaj să întrebe cine a furat cheia de la porți
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu