metamorfoza durerii îmi dă iluzia unei crime perfecte
cum cuțitele desenează aurore în carne
și oh cât de frumos e întunericul pătat cu sânge
când în mine pe mine mă ucid repetat
curățat de cuvinte neșlefuit necuprins
preschimbat în nerostire
schițez visul cu teatrul de păpuși
tăcerea se citește în vitralii de fum
să-mi desfac inima în culori interzise
să o arunc pe umeri să-mi implore iertarea
creatorii de iubire în al lor nesomn
ating strălucirea perlei dar pierd adevărata
lumină din piele
uneori adun lacrimi pierdute din albastrul clipei
în pragul nebuniei timp se duce și timp vine
un zbor în zig-zag a păsărilor oarbe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu