poezia mea învie odată cu mine

                                       
 
 ca un sfârșit de lume se leagănă seara pe genele cerului
 noaptea își va îngropa iar buzele în parfumul tristeții 
 ascult căderea întunericului în pieptul meu o mângâiere ghemuită
 când revine totul la punctul de plecare aduceri aminte în leșinul 
 unei adieri pecetluită istoria iubirii 
 
 văd brațele mamei și strig am îmbătrânit de departe îmi spune
 că pământul este un cufăr cu morți încuiate unde suferința se conjugă 
 la toate modurile și timpurile ba inventăm noi altele cum ar fi la niciodată fericire
 la mai multă moarte ca viață și că dincolo suntem cu toții zugrăviți în culori aici interzise
 de pictori pricepuți care au uitat să plângă 
 
 înainte de culcare mâinile cad în rugăciuni  o sabie
 o zăpadă cernită peste oraș daruri mărunte ce unii nu le înțeleg
 martori la profeția veșniciei n-au să caute înțelesuri în gura flămândă a cuvintelor
 
 
 
 așa sunt nopțile când poezia mi se prelinge pe suflet
 și poate se stinge odată cu mine poate învie diamant al 
 universului în echilibru 

Fotografie de Kryseis-Art

  

miros de cer în cușca cu lei

moartea lipită de gratii ca o privire dincolo de logică
s-a ascuns abandonul caută visul dar pactul tăcerii
urlă din ascunzătoarea lui n-au să mă caute în cenușa
acestor poeme nici sub colți numai ghearele ascuțite
gata de pradă secretă otrava în nevinovăția lor sapă
mormintele au trecut ani pe când diminețile erau calde
iar la înmormântare toți se îndepărtau de sicrie numai eu
căutăm chipul mortului sub giulgiu un paradis cu josul în sus
unde în lăuntrul fiecărei lacrimi doar sunetul vieții asta o știau și ei
dar au uitat să plângă așa cum se plânge când te doare cu adevărat
îmi plac doar mâinile curate neatinse de ploaie și ochii ce încă pot lega
baierele sufletului nu știu cum am devenit străin de anotimpuri
de propriul timp de mine uite se înserează încuie bine ușa
știi n-am gustat niciodată liberatea în acest labirint de de șoareci și lei

Fotografie de Kara-Bina

ană tu nu eşti pasăre

universul își lapădă din umbre visezi colorat
martoră tăcută la neliniștile mele
la tot ce se desprinde din mine
și aleargă pe străzi
bucăți din a mea tinerețe
se prăvălesc peste păsări
le-am rugat să îmi păstreze
o bucată până la toamnă
când stoluri vor scrie pe ceruri poezia
iar eu să mă pot recunoaște
într-o banală îmbrățișare de cuvinte
precum o făclie atinsă de bucuria cea mare
 
acesta nu mai sunt eu nu pot înțelege
nici facerea lumii nici a ei prăbușire
ecoul ca un peisaj plutitor
nu așteaptă primăvara chemărilor
te prinde în horă și nu ai scăpare
în zadar să cer altă viață
în zadar să mă joc
 
 
 
 
 


photo by Nucifra

 
 
 
 
 

numărătoare inversă

aici în împărăția poeților
se dezleagă noduri din cenușa nepământească a cuvintelor
silabe caută drumul spre casă spală un vechi pământ
se înalță ca un dans al aerului
cheamă norii au prins să zboare sus tot mai sus
peste porțile înaltului
cu degete sfioase
mângâie curcubeul
promite-mi că ai să guști din fiecare păcat
fără să aștepți de pe o zi pe alta
ca fiorul să se stingă
nu fugi de trupul meu când se rănește sau se îmbată
cu un cântec de acum ori de demult
fiindcă nimeni nu așteaptă pe nimeni
când se așterne sfârșitul fiecare cunoaște semnul
ca o inălțare care se întâmplă
când ai să te întorci poți lua toate umbrele în brațe
și să umbli 

photo by moonshine90

 

a doua inimă

 
                
 
 să-mi ceri cu împrumut zboruri năluciri în ceasuri de amurg și zori
 tu inimă să decojești felii de soare celor care nu au crezut în sevă
 în lumini să li te arăți deasupra ca o ploaie bună și bogată în daruri 
 tu care mereu zâmbești spaimelor și neputințelor mele tu mă poți reduce
 la o poezie și goliciunea mea să o îmbraci în cuvinte 
 
 sunt purtător de foc o știi inimă lacrimi topite la sânul unei cruci
 mi s-au răsturnat ceruri întâi am blestemat apoi am spus fie fie
 binecuvântați acești spini aidoma unor aripi ce nu mi-au slujit vreodată
 nici în viață nici în moarte cu toate puterile să destram șiragul mohorât 
 al amintirilor răscolite săgeți reîntoarse  un chip un mormânt un suflet
 
 să-mi grăiești pe limba mea să-mi arăți un cântec împodobit îmbrățișat
 poate că aici cu mâini încrucișate un dumnezeu așteaptă spovedirea
 îmi aștept trupul pândă s-a rupt din adăpost în raiul meu s-a veștejit iarba
 răsuflarea puțină cară dintr-o parte în alta pământ uită-mă setos cu trec peste ape
 cum nu mă tem de durere și ziduri dărâm cu mâinile goale fără strop de taină