ca un sfârșit de lume se leagănă seara pe genele cerului
noaptea își va îngropa iar buzele în parfumul tristeții
ascult căderea întunericului în pieptul meu o mângâiere ghemuită
când revine totul la punctul de plecare aduceri aminte în leșinul
unei adieri pecetluită istoria iubirii
văd brațele mamei și strig am îmbătrânit de departe îmi spune
că pământul este un cufăr cu morți încuiate unde suferința se conjugă
la toate modurile și timpurile ba inventăm noi altele cum ar fi la niciodată fericire
la mai multă moarte ca viață și că dincolo suntem cu toții zugrăviți în culori aici interzise
de pictori pricepuți care au uitat să plângă
înainte de culcare mâinile cad în rugăciuni o sabie
o zăpadă cernită peste oraș daruri mărunte ce unii nu le înțeleg
martori la profeția veșniciei n-au să caute înțelesuri în gura flămândă a cuvintelor
așa sunt nopțile când poezia mi se prelinge pe suflet
și poate se stinge odată cu mine poate învie diamant al
universului în echilibru
Fotografie de Kryseis-Art
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu