Oliver Klauss- Poeme de dincolo de mormânt

Nu știu cum ar începe o carte despre...mine,care să mă povestească,să mă elibereze,să-mi fie aliat,să nu mă judece.Probabil știți,vreau anotimpuri în formol.Vară dacă se poate.Un pic de primăvară pe acolo și vreo două săptămâni de iarnă(așa,de sărbători...).Toamnă nu.Nu îmi plac ploile,furtunile,melancolia,vântul,începerea noului an școlar(traumă din copilărie?!),angoasele,depresile,pizdele mă-sii...Caut un exit,din iad spre ...iad,dau mereu examene la singurătate și decriptez iubirea.Așa,să adoarmă îndrăgostiții.Cu poeme.Cu cântec.Cu adevăr,pace.Îmi pun întrebări,exist.Trăiesc otrava surprinsă în lingura de miere.De atunci nu am făcut altceva decât să umblu.Și să caut.Mă iubesc și mă urăsc cu aceeași forță.Urc și cobor.Poate mă dau bătut.De altfel,în pământ secat rădăcinile nu se prind.Nu mai e loc de întoarcere.Cad,mă zbat,mă ridic și mă bucur.În drumul meu timpul se odihnește puțin,soarbe din viață și trece...

întâia dată când mori doare cel mai rău

 înscrisă în codul meu genetic poezia n-a murit vreodată
 doar eu de nenumărate ori și m-a resuscitat
 nu m-am lepădat  de iubirea dintâi 
 numai că nimic dintr-o inălțare nu am mai găsit pe aici
 și nimeni nu mi-a mai spus de atunci pe nume
 neîmplinit neiertat nemărginit sentiment de spaimă 
 când e atâta forfotă în inimi dar toți cred că te prefaci
 că n-ai cum să renaști apă stătătoare dintr-o cascadă și-un pârâu
 doar întâia dată când mori te doare apoi simți răsuflarea 
 din ce în ce mai palidă ochii care caută lumina mâna caldă a mamei
 și uneori un strigăt poate dumnezeu te lasă a-i vedea fața 
 să o reții într-un suspin o lacrimă un zâmbet
 ca atunci când te trezești să spui lumii că între clipele de iubire
 există o rază care se sparge în cuvânt cuvânt mângâiere cuvânt dorință
 plânsul ce rupe pactul tăcerii în timp ce murmură neînțeles
 unde m-ați adus e liniște ca să pot scrie înțep versul cu spini
 își schimbă mereu între ei locul îi recunsoc ușor după sânge
 tată ușa grădinii e deschisă și iarăși dorm poemele afară 
   
 
 

.........................................................................................................................................................

Pentru că atunci când durerea ți se lipește de piele,ți se scurge prin carne,ca o umbră printre ziduri,ai nevoie de foc.Să te trezească,iubească,mângâie,uite,ierte.Să-ți fie și singurătate și prieten.Lumină niciodată primită.Nu pe îndelete,pe săturate.
Din când în când scânteie printre umbre.Celulă sănătoasă din țesutul canceros .Nu m-ai învățat cum să mă rog la îngeri,nici cum să-mi alung demonii.Acum și unii și alții se joacă prin mine șotron.Un dumnezeu abia trezit uită să zâmbească.Satan mă numește armată.Sunt până la urmă o sumă de paradoxuri,alb-rece,viu-mort,diabolic-uman.Mă accept.Sunt responsabil.
(Oliver Klauss -Grimoar )

nud - comunism în curu gol

ochi străini așteaptă cuminți
aliniați în fața ferestrei
o hrană ca și cum
iar s-ar grăbi la coadă
pentr un salam cu soia
copie a unei imitații
trecute vremuri fericite
cu tovarăși tovarășe
și burți goale
ce mâncăm azi tovarășa
patriotism pe pâine
mâncau gurile noastre
ochii câte o felie de sex
găsită într-o revistă nemțească
adusă pe sub mână de la bișniță
iar pentru suflet nu se găsea poezie
pe atunci și declarațiile de amor
se făceau în gând
și tot în gând copiii aveau destulă
turtă dulce înghețată ori cola
se cuvine să fim cumpătați
să ne dezbrăcăm pe furiș de cuvinte
fără ca vreun vecin curios
să ni le fure să ni le folosească
dragi tovarăși
să vă fac cu ambele mâini și cu limba
ori preferați degetul mijlociu?

vise încă întregi

mi-a fost dor de cuvinte
dar am spus că mai sunt zile
în care învăț să mă fac mare
țin între degete un fir
din care a crescut viața
precum o carne înmulțită cu carne
și nu îl mai las să cadă
într-o singurătate ce mușcă
visele încă întregi
cu fluturi care tac
pe cărări fără țărmuri
nu sunt adevărat mi-am spus
iată-mi povestea
am murit cândva am decupat
margini de miraj
dacă te-ai așeza alături
ne-am ține crucile de mână
ne-am privi ochi în ochi
fugind

selfie cu biblie

  
 
 duminica ne învață să bem apă limpede
 să așteptăm mântuirea precum o întâlnire promisă
 cu cerul pictat în naivă acuarelă
 oare cum e să-ți întemnițezi dorințele
 să le scoți la plimbare doar noaptea
 fără să te vadă vecinii 
 un fel de masturbare sub plapumă
 cu ejaculare în palmă
 dar dumnezeu și atunci privește
 din găurile înalte și largi
 zâmbetul unui vagin de curvă 
 nu merită viață cei care nu-și ucid pruncii
 nu-și gonesc nevestele am promis să nu învăț cântecul de botez
 nici limba șerpilor dar voi mânca mere din pomul acela
 din toți pomii până când semințele răului  îmi vor scrâșni în piept