doar eu de nenumărate ori și m-a resuscitat
nu m-am lepădat de iubirea dintâi
numai că nimic dintr-o inălțare nu am mai găsit pe aici
și nimeni nu mi-a mai spus de atunci pe nume
neîmplinit neiertat nemărginit sentiment de spaimă
când e atâta forfotă în inimi dar toți cred că te prefaci
că n-ai cum să renaști apă stătătoare dintr-o cascadă și-un pârâu
doar întâia dată când mori te doare apoi simți răsuflarea
din ce în ce mai palidă ochii care caută lumina mâna caldă a mamei
și uneori un strigăt poate dumnezeu te lasă a-i vedea fața
să o reții într-un suspin o lacrimă un zâmbet
ca atunci când te trezești să spui lumii că între clipele de iubire
există o rază care se sparge în cuvânt cuvânt mângâiere cuvânt dorință
plânsul ce rupe pactul tăcerii în timp ce murmură neînțeles
unde m-ați adus e liniște ca să pot scrie înțep versul cu spini
își schimbă mereu între ei locul îi recunsoc ușor după sânge
tată ușa grădinii e deschisă și iarăși dorm poemele afară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu