ochi străini așteaptă cuminți
aliniați în fața ferestrei
o hrană ca și cum
iar s-ar grăbi la coadă
pentr un salam cu soia
copie a unei imitații
trecute vremuri fericite
cu tovarăși tovarășe
și burți goale
ce mâncăm azi tovarășa
patriotism pe pâine
mâncau gurile noastre
ochii câte o felie de sex
găsită într-o revistă nemțească
adusă pe sub mână de la bișniță
iar pentru suflet nu se găsea poezie
pe atunci și declarațiile de amor
se făceau în gând
și tot în gând copiii aveau destulă
turtă dulce înghețată ori cola
se cuvine să fim cumpătați
să ne dezbrăcăm pe furiș de cuvinte
fără ca vreun vecin curios
să ni le fure să ni le folosească
dragi tovarăși
să vă fac cu ambele mâini și cu limba
ori preferați degetul mijlociu?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu