mușcăturile sufletului
sunt prea adânci
zguduie cerul
cu țipete ce
gonesc prin culoarele cărnii
latră dintr-un vis cu morminte
dar umple spațiul dintre coaste
cu o furtună după care îmi leagănă gândurile
am ajuns să cunosc culorile soarelui
punct de lumină ce-mi trezește jungla
îmi sperie moartea înmulțită prin cuvânt
și dezastru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu