priveam pereții nevopsiți
din spitale
ca pe un ștreang
gata să sară
la gâtul îngerilor
fără a înțelege
că albul
îi face să respire
mai bine pe muribunzi
măcar în orele de vizită
să le fi adus puțin roz
din petale dar nimeni
nu m-a ascultat
din nou toate chipurile
ațintite către pantocrator
probabil fiindcă erau sătui
de atâtea zile liniștite
când nimeni
nu le săruta
frunțile înnegurate
acum știu mamă
de ce mereu
când cobor în mine
mi-e frig
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu