dincolo nu te așteaptă nimeni

 

în diminețile acelea când se crapă de ziuă târziu dumnezeu a venit

să locuiască printre oameni era doar un copil ce abia începea să înțeleagă

durerile altora mirosea a iarna care se apropie o întâlnire cu moartea

din care toți au învățat miracolul supravieturii desfăcut și reasamblat

smulși cu brutalitate din tihna somnului din noaptea care a învăluit totul

chiar și pentru asta au avut credință când el i-a privit cu lacrimi ce ardeau

înapoia ochilor nu suntem lucruri furate de lumină suntem veșnicie și

frica nu mai există trecutul își deschide ușile fragile trecutul își închide

ușile fragile dumnezeu e o pasăre i-au deschis larg fereastra în albul de afară

viață se scurge ca o muzică prea tristă pentru urechile omenești suntem greșeli neforțate

în întunericul de peste zi o furtună cu zgomotele făcute de inimi care se rup în două 

 

Fotografie:Kosivara_deviantart.com 

 

 

exuvie 39

  

nu știu să mă leapăd de sentimente fiindcă atât de mult am iubit lumina

că aproape am crezut-o m-am cufundat atât de orb în pielea ei ca într-o femeie

a știut să mă atragă cu zâmbetul cu pleoapele apoi raze i-au curs din păr

o terapie cu îngeri știi cine ne-a zărit odată plimbându-ne prin oraș a spus

că avem viitor de aur dar noi suntem doar niște  comuni oameni obișnuiți

chiar dacă uneori ne izbesc ochii lucruri pe care nu le putem cuprinde

să nu mai fim să dansăm goi pe sub cerul mai aproape de moarte

nu suntem cei care trecem nu suntem cei care scriem iubirea în oglindă

mi-e frică să locuiesc în mine de unul singur în tăcerea tuturor acelor dureri

nu ne-am văzut niciodată rugându-ne pentru oameni ori vremuri nu există frică

umbrele noastre să nu-și mai vorbească dacă acolo nu a fost tristețea va veni

 

Photo :Kozivara_deviantart.com 

 

în visele mele murim de fiecare dată

 

aici este casa mea n-am să învăț vreodată să-mi uit morții

cum noaptea nu uită să strângă în brațe brațe rătăcite nici

pământul să mă acopere cu alte pământuri dar știi că nu pot trece

dintr-o lume în altă fără tine doar mâna ta să o țin până trec  podul

cât o scânteie val cântatul cocoșilor sub privirile furioase ale oamenilor

care cică se iubesc care  au parte unii de alții mai mult plimbându-se prin porturi

orbi fără să le fie mai cald sau mai frig pe dinăuntru locul de unde se nasc quasarii

e duminică și a nins izabela se făcea că murim în visele mele deodată sau pe rând

 ne întâlnim într-un loc cu multă liniște în acest poem ce ți l-am scris pe piele 

Photo :insomniaworks_deviantart.com

karma hates you bitch

visez o lume în alb-negru ca o rămășiță de comunism

când dragostea oamenilor era umbră peste dealuri

statul la cozi infernale apă caldă mult prea rece și

cum te căutam carne în carne aproape crezând într-un

dumnezeu nesupus și atunci tresar fără ca ceva irevocabil

să se fi întâmplat caut un pistol cu gloanțe infinite nu cer mult

mă face fericit și fericirea este o urcare spre neant așteptare

fără răgaz fără speranță voi reîncepe să iubesc să cred în alte vieți

în morțile de ceară am nevoie de această ușă pe care mi-o deschideai

ți-aș împrumuta inima în noaptea asta îmi ține de urât cât o bătaie de aripi

poate nu mai pierd cerul așa cum îl știu copilărie văduvită de arbori albaștri 

Fotografie lovemetallullyby-deviantart