aici este casa mea n-am să învăț vreodată să-mi uit morții
cum noaptea nu uită să strângă în brațe brațe rătăcite nici
pământul să mă acopere cu alte pământuri dar știi că nu pot trece
dintr-o lume în altă fără tine doar mâna ta să o țin până trec podul
cât o scânteie val cântatul cocoșilor sub privirile furioase ale oamenilor
care cică se iubesc care au parte unii de alții mai mult plimbându-se prin porturi
orbi fără să le fie mai cald sau mai frig pe dinăuntru locul de unde se nasc quasarii
e duminică și a nins izabela se făcea că murim în visele mele deodată sau pe rând
ne întâlnim într-un loc cu multă liniște în acest poem ce ți l-am scris pe piele
Photo :insomniaworks_deviantart.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu