Meine Zementerinnerungen

 

iată-mă

cu anii suri

printre pereți întunecați

aș putea recunoaște imediat

la prima vedere trecutul

începe galben desfrunzit 

ca o zi de toamnă

urmează un vuiet violet

o albă tresărire

un aproape nimic

aproape nimeni

într-o aproape uitare

uneori un vierme 

îmi scotocește prin vene

sunt din nou în brațele mamei

mă joc în curtea bunicilor

mă îndrăgostesc de moarte

respir într-o cușcă de ciment

spune-mi viață

lung e drumul către tine 

și se oprește în iad