open

m-am născut din colțul cuvintelor
în liniștea unor propoziții îmbrățișate
și totuși am fost odată vid o
infinitate de forme miracol-solitudine
la fiecare venire îmi scuturau ochii
să mă strădui a înțelege rostul
apoi plecările mi le credeau înălțări

prima dată am murit înaintea timpului
mă așteptau în pântecul deschis și nu mai soseam
tren întârziat nu găseam niciodată gara
cum e să ajungi târziu la propria execuție
iar călăii să-ți povestească cu lux de amănunte
despre fiecare bătaie a inimii care ți-a fost
estompată de umbrele aplecate peste vieți răgușite
pe mâini urmele sângelui
frigul iernii încă nesecat
în tot există o poveste povestea fiecărei
pietre a izvorului undeva în mine se
descompune iubirea ca o armură între respirații
buzele vestesc fuziunea cărnii cu lutul
când ating vreo poartă din cer
de la o vreme se așterne liniștea
toți demonii mi se închid în cetate
la lăsarea dimineții soarele își
regăsește uneori copiii raze îi
strânge la piept numai eu rătăcit
sub tâmplele monstrului ce stăruie-n pustiu
redeschid zările