scrum

te visez uneori mamă
pe când fumul lăptos al nopții
se scurge printre case printre
muritori apoi se prăbușește
sub tălpile pietrelor

ai mereu chip ascuns

poate ca să nu-ți văd
ochii plânși ori gura
ce odată-mi cânta cântecul
prelungit în mine până la refuz

te îmbrățișez strâns
de teamă să nu mă pierd
în fâșia de necunoscut
nu cobor încă în moarte
somnul îmi este o trapă deschisă

locuiesc îmi spui
în orașul cu porți de aur
pe care muritorii nu-l pot birui
toată această frumusețe orbitoare
mi s-a părut atunci fadă și inutilă

ingrerii fugeau cu crucea înălțării
tatuată pe piept
dumnezeu e acum doar
un meridian străin
pe o planetă a deznadejdei