schimbarea la față

doamne mereu mi-ai dat semn
despre neputința chemărilor
smerit am căutat atunci mâna
care să mângâie obrazul răvășit
chiar în furtuni am cărat stânca
am dus mai departe verbul dătător
de lumini poarta rămânea închisă

despre iubire nu s-au spus toate
nu s-a scris destul poeții încă se
scaldă în cenușa tuturor inimilor
odată smulse odată înălțate
ce însoțesc un trup fragil încă din fașă
înainte că răzvrătitele guri
să se îmbrace cu tăioasele cuvinte

doamne mi-e teamă de
ziua-n care nu-mi mai aparțin
nici cu chipul nici cu gândul
să nu alunec prin formele
fără dăruiri sau culoare
din sicriul încă neracit
strigătul să nu mai fie al meu

sunt sinucigașul la a cărui
prăbușire ai fost absent