duminică, 2 noiembrie 2014

no reflection

sunt complicat de simplu iubito doar tu
 nu vrei să înțelegi că uneori inima-mi bate
 și-n cald și-n rece în roșu-violet că sunt
 sărutul căzut în palme chip încă neștiut
 când urc pe stânci mi-e în putere destinul
 sub lumina mea în umilință chem culcușul 
 pe care mai întâi îți așezi lutul ostenit
 dragostea-i o daltă cu care întorc timpul
 de pe o era pe altă importantă e secunda 
 prezentul ca trecere în ape tulburi în ultima 
 vreme îmbrățișarea ți-e o sală de așteptare
 oglinda-n care nu mai am reflecții 
 iubirea asta ar trebui să fie nimic altceva decât
 o nesfârșită noapte de veghe și poate un jurământ
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu