și dragostea ne e singura hrană doar cerul ne îmbrăca-n scilpiri cât
nisipul se întinde până la linia orizontului ajuns deșertul pe linia vieții
strigă trupul și sângele vom fi printre nori cercuri de lumină
despre noi se vor scrie basme cu regatul de aur în care domnesc
fluturi izvoarele au să cânte cu diminețile înflorite pe buze nu plânge
în moarte nu are loc decât părăsirea portului valurile se vor reîntâlni
reîntregi vor atinge din nou malul de ce te temi de îmbrățișări ca și
cum ar fi o pedeapsă o sabie ce îți despică inima tânjesc după adevăr
să mă salveze dar mă prinzi în capcana cărnii lacrimi vor cădea poate
prea devreme suntem frunze evadate într-o prea timpurie toamnă
dar știi fără vise nu ai ce căuta în mine nu știu pe unde mă pierd dar
mă găsești naufragiat punct reisipit ori soldatul care-ți scrie de mână
apa mea-i dintr-o fântână curată ochi limpezi dintr-un timp strălucind
parfumul vântului ziua promisă vine cu imnul renașterii dăltuit în pântec
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu