ori carnea nu-mi este decât veșmântul murdar de a semenilor ură
moartea pândește nepăsătoare firul unei respirații un călugăr sărac se ghemuiește
lângă foc în chilie domnește liniștea precum o bătălie deja câștigată vântul e geamăt
nelumesc așezat pe pleoapele ferestrei când norii cenușii stăruie deasupra sufletelor
cuvântul împietrit se izbește de ramuri desfrunzite o cădere în hău de unde mâini descuamate
te vor înălța ai să vezi că atât cerul cât și pământul sunt mai aproape de om că sufletul nu se poate
măsura ori cântări ci numai în cântec îi mai poți număra fructele eternității
încet se lasă voalul cețos peste mănăstire de parcă întunericul și-ar dori
să posede îngerii acum desprinși din icoane glasul devine stins unei lumânări
îi bate inima acoperă ochii grei cu ale lor reflecții amintind de lutul creației
sunt încă treji adulmecă umbre răstignite de pereți se întreabă doamne pentru
mine ai scris cartea durerilor pentru copilul ce odată se temea de a ta lumină
dumnezeu nu-i răspunde mai întoarce o filă din calendar orele trec greu fiecare
secundă pare picur de sânge smuls din artere dimineața îl va găsi cu primele raze căzute pe
creștet și palme împreunate ce vorbesc cu norii între ultima lacrimă și întâiul zâmbet
ziua pare că geme a biruință a nădejde
Fotografie de Tomoki Hayasaka
(posibilă copertă a volumului Exit)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu