suflet cu ieșire în larg

aștept să mi se spună că tunetul nu mă lovește
sunt arbore uitat în mijlocul pădurii uneori șoptesc
cu glasul stins un cântec de leagăn pentru norii camarazi
aerul plutește deasupra orașului în mine cresc cărți de rugăciune
doar aici poți călătorule asculta liniștea izbită între frunze

dacă iubirea există e numai să arate lumii adevărata față a
înțelepciunii ca oamenii să urce împreună aceleași trepte
de atâtea ori mereu și mereu până când toate umbrele
pe care odată noi le ascundeam de obrajii încinși ai soarelui
se preschimbă-n temple cu socluri aurite din icoane pacea
încolțește ne străpunge coastele zâmbetul ori există ori îl
naștem chipul una cu zborul unei păsări deasupra izvoarelor
când aripi se întind ca o mare de săgeți pe cearceaful albastru

oare un suflet cu ieșire în larg va deveni corabie ori sicriu
mă întrebam pe când mugurii nu mi se mai împleteau pe brațe
nici seva nu-mi mai gonea prin artere în salturi de șotron
să adorm cu spaima-n brațe sub plapuma iernii nu vreau
eternizat într-un tablou al disperării