acasă

să bați la atâtea porți cu minciuni colorate
 ca și cum într-o zi cineva să-ți răspundă
 intră fiul meu să te aștepte cu masa pusă
 o femeie al cărei glas nu ți-l amintești 
 și totuși să o îmbrățișezi ca pe o mamă 
 să descoperi în ochii ei blajini 
 strălucirea unei dimineți întârziate
 sau cerurile în care seninul era nesfârșit
 în tine să nu se mai înmulțească 
 nopțile fără de rămas bun 
 palmele ei cu un soare sădit te încălzesc
 aidoma puterilor divine 
 după toată strălucirea și mărirea lor