și nu-ți mai este teamă de copacii bolnavi
îi întrebi dacă le-a fost sete dacă îi poți strivi
cu privirea într-o singură flacără
nu știi dacă viața e caldă sau doar ți-au amorțit degetele
unde sunt clipele de gingășie înainte să pui virgule
între anotimpuri
mai rămâi cu zbucium cu plânset și pași neobosiți
iubirea se făcu cât o așchie mi-a vânat inima
mă gândeam să-mi botez sângele cu nume străin
la ce bun are să-l culeagă un șarpe din ultimul clocot
fără să afli cât de curat ar fi fost sub genunchii tăi
în care odinioară îmi săpam sărutul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu