această tristețe mi se arcuiește tandră ca o moarte
prefăcută în nisip necunoscut esență a lumii înălțată peste
umbrele existenței legat de ea nu cunoșteam nimic
am luat-o ca pe-o întâmplare din care mă ridic
o numesc taină scrisă cu litere mari
esența vieții care mă strivește
respir irepetabil nimicirea
în repetabila iluzie a lui mâine
din depărtare par fericit și viu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu