sunt prea plin cu demoni care se întâmplă ca un refren
și se lovesc de clipe nu-mi ating decât singurătatea palmelor și
fruntea în subsolul memoriei copilăria când mâncam pe ascuns caramele
amintirea mamei din ce în ce mai ștearsă o împrospătez cu fotografii prăfuite
răsuflarea iernii o muzică interioară o las să mă răvășească să mă cânte până adorm
atunci visele îmi traversează carnea iată-mi sângele cum curge în pietre
fără lumină culoare și putere se destramă în mine noaptea aceasta va naște prima zi
dintr-un pântec necunoscut nu mi-a fost vreodată leagăn viața sunt pregătit pentru război
este adevărat că fiecare cuvânt de acum îmi e dorință glasul ce supune timpul
un fir cu trup neînțeles între clipele de iubire și brațele tatălui un tremur de incertitudine
aici am murit dar mă voi trezi undeva de mână cu bunicii iar la capăt cu ochii larg deschiși ninge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu