de mic nu mi-a plăcut să merg la biserică
oricât de mult încerca să mă dreseze bunicul
om important în administrația cocinii
(a se citi clădirea aia mare cu T deasupra
în care porci curați la trup și mizerabili în suflet
se scaldă-n haine sclipicioase și mașini)
rar intram în acea peșteră cu pereții pictați
în culori grotești parcă inerzise lumii de rând
știam că monștrii nu se ascund sub pat
ci undeva prin altare în cărțile cu coperți groase
și negre pe pereți aproape însângerați și falsele
lacrimi din icoane a cărei nume unii îl scriu cu
litere mari IUBIRE dar adevărul din viața mea
nu l-am găsit vreodată acolo iar minunile erau dincolo
dincolo de mine de slujbele de duminică în care poate
un om mai păcătos cu sufletul mai chinuit ca al meu
țipă pe dinauntu și pe dinafară euforic promite marea cu sarea
dar eu știu că nu nu se luminează ușor întâi rămâne pe cer
o întindere rugoasă un noroi pâclă iar prima rază de lumină
îmi scormoneste prin organe poate de aia trăiesc puțin uneori
prind licurici și-i numesc speranță cu o inimă caldă ridic castele
din nisip știu că am dreptate și nu-mi trece
