dresaj

de mic nu mi-a plăcut să merg la biserică
 oricât de mult încerca să mă dreseze bunicul
 om important în administrația cocinii
 (a se citi clădirea aia mare cu T deasupra
 în care porci curați la trup și mizerabili în suflet
 se scaldă-n haine sclipicioase și mașini)
 rar intram în acea peșteră cu pereții pictați
 în culori grotești parcă inerzise lumii de rând 
 știam că monștrii nu se ascund sub pat
 ci undeva prin altare în cărțile cu coperți groase
 și negre pe pereți aproape însângerați și falsele
 lacrimi din icoane a cărei nume unii îl scriu cu 
 litere mari IUBIRE dar adevărul din viața mea
 nu l-am găsit vreodată acolo iar minunile erau dincolo
 dincolo de mine de slujbele de duminică în care poate
 un om mai păcătos cu sufletul mai chinuit ca al meu
 țipă pe dinauntu și pe dinafară euforic promite marea cu sarea 
 dar eu știu că nu nu se luminează ușor întâi rămâne pe cer
 o întindere rugoasă un noroi pâclă iar prima rază de lumină 
 îmi scormoneste prin organe poate de aia trăiesc puțin uneori
 prind licurici și-i numesc  speranță  cu o inimă caldă ridic castele 
 din nisip știu că am dreptate și nu-mi trece