oglindă albă

iarăși au zburat toate păsările
locul liber dintre vertebre ocupat acum
de un tunet
ca și cum cerurile s-ar fi răzbunat pe oameni
nu le poți spune copiilor că bomboanele
sunt otavite
nici că au mâini murdare
cu atâta poftă respiră din viață
încât fiecare pauză dintre cuvinte
alunecă înainte și înapoi
într-o moarte
clopote șoptesc din biserici
iubirea îmi atârnă pe umeri
brațe schilodite
aduc aproape seva memoriei
o țărână învinsă
a unui om de nisip
în primul gând despre tine
dumnezeu
prăbușit
nu ne mai strigă pe nume
avem un cod
un număr
îl scrijelim pe un zid
de-a lungul prăpastiei
de-a lungul existenței
oglindă albă

fotografie de Laura Zalenga

paradis- paradox pictat portocaliu

dimineți de crăciun în lacrimi
cu pumnii strânși ochi
aruncați spre tavan
în așternuturi reci strecori incertitudini
flori dalbe însângerate mușcă din dureri
demonii șoptesc colindele infernului

liniștea zgârie pielea
frigul sparge nuclee
mi-e foame de aripi
nu-mi mai aparțin
spirit a cărui întrupare
să fie administrată de alții

uniformitate
ordine fără scăpare
și când te gândești că toată viața
am pictat doar cer senin

Joc de ruletă

Te-am iubit cu toate cerurile, cu pământurile
Unui creator ce și-a dorit a da lumii
Toate visele,pe de-a întregul
Te-am iubit cu toți copacii
Care creșteau în mine muguri
Cu flori de viață

Și te-am iubit prin toate anotimpurile
Am păstrat pentru mine durerile
Unor inimi în spini
Amintiri în formol

Dragostea e doar un joc de ruletă
Am pariat pe negru
Săruturile mereu pulsează în roșu
Intermitent

Atunci am fugit cu tine spre capătul lumii

În spatele fiecărei iubiri o văpaie ,vâltoare
Spulberă zidurile dintre celule
Fiecare atingere mai adoarme din îngeri
Îmbrățișarea mușcă din măr
Pereții acelei respirații împodobesc tăcerea
Mă aduni bob cu bob din șiragul de lacrimi
Cu un sărut poți topi brațe dureroase
Spre paradisul senin

Aș putea face dragoste cu toate femeile din lume
Și asta nu s-ar numi iubire
Ci rătăcire a cărnii în altă carne
Cum râurile se rătăcesc în mări
Și mările prin oceane-și varsă o cărare
Răscumpăr timpul secundă cu secundă
Când arunci voalul în rug

Atunci am fugit cu tine spre capătul lumii
Sub alt colț de lumină
Am lăsat vamă trupuri încă nestinse
Suntem cruci în pântec de lut
Pe noi s-a răstignit dorința
Copaci scrijeliți de mâini străine
O&A
Piele străpunsă în cenușiu

Te desprind din tabloul cu iarnă
Ai rătăcit între pânze
Îmbrățișarea va curge sacru
Candelă de veghe
Aripi dansează un cântec rugăciune
Plouă cu petale
Peste pieptu-ți tânăr de femeie

Uroboros

Dimineață de Crăciun
 Bunica se trezea cu noaptea-n cap
 Să coacă pâinea de casă și colacii
 O urma bunicul care-i căra apa și lemnele
 Mama apoi cu plăcinte fine și răsuflarea-i caldă 
 Îngerii cerneau făină 
 
 Tata pregătea săniuța 
 Întreg dealul vuia a veselie
 Acasă ne aștepta bradul 
 Cadouri
 Lumina
 
 Dimineață de Crăciun
 Prin mine se plimbă un șarpe
 M-am trezit doar să mă încălzesc
 Cu câteva lacrimi
 Cerul schițează o grimasă
 Atât i-a mai rămas după ultimul sărut cu soarele
 
 
 Adorm
 Un colind din copilărie îmi ține de urât
 Strâng în brațe toate visele
 Voi avea de trecut podul
 De ridicat un voal
 Aici nu mă vrea nimeni
 Între astăzi și mâine
 Aleg ...dincolo
 

Încă respir,nerepetabil

Încă respir,mă țin în viață cuvinte ca o minge mare de plumb
Atârnată de gâtul sinucigașului
Încă respir ,m-au mințit că în iad brațele de foc îmi înfășoară trupul
Trăiesc printre demoni,atunci de ce mi-e frig când alunec
Dinspre valuri înspre cochilie
Nu am avut vreodată o casă
Păturile ce odată mă acopereau acum
Sunt păsări pierdute în pomul cunoașterii
Fiecărei bătăi de inimă îi spui acum iubire

Totul e cum a prestabilit dumnezeu
Înecul ,întunericul, închisoarea
Legile neștiute ale vieții,neînvățate
Neînchipuite
Nerepetabile

în cădere liberă

oraș de fum cu statui incolore
mă strângi între ziduri condamnat mereu
la rotirea în cerc
echilibristică
n-am reușit vreodată a merge pe vârfuri
sârma ce-ai întins-o între iubire și război
mă zgârie sub tălpi
în cădere liberă

viața pare acum un arcuș îmbătrânit
născut
înaintea sunetelor
fără vioară fără rost

Mitch Oliver
in free fall im freien Fall

Rauchstadt mit farblosen Statuen
du drückst mich die Mauern zwischen
ewig verurteilt zum Laufen im Kreis
Balanceakt
ich schaffte es noch nie auf Zehenspitzen zu laufen
der Draht den du spanntest
zwischen Liebe und Krieg
zerkratzt mir die Fußsohlen
im freien Fall

das nun scheint ein gealterter Leben Bogen
geboren
will den Klängen
ohne Geige ohne Sinn

Traducere: Renate Müller

 

On Sundays I use to sleep

Alungă tristețea ,te va salva pastila anti ignoranță
Ce ai înghițit-o acum jumătate de minut
Își va face curând efectul
Oboseală
Uitare
Și o trecere dincolo de
Zidul cu lumină

Singur,m-am găsit între nisip și mare
În bătaia vântului
Sătul de timp
Încă țin în palme
Un zbor de pasăre

Duminica e aerul îmbâcsit de dorințe
Ca și cum ar veni sărbătorile de iarnă
Mereu mai devreme
Trăiesc fără să ascult visele
Mă cufund mai adânc în ochiul tăcerilor
Cu perdele trase
N-aș vrea să mă vezi cum în fiecare duminică
Mă pregătesc de moarte

photo by deviantart.com

Stingere

Nu m-am născut înainte de vreme
Dimpotrivă ,am mai stat la căldură aproape o săptămână
Simțind de acolo scârba ce mă așteaptă
Ca o bătaie în ușă.
M-au extras cu atâta forță încât ulterior mi s-a spus
Că probabil am fost conceput din magneți și curent electric.

M-au spălat de sânge și sânge a început a șiroi.
Nu au observat gardul de spini
Ce  urma să rănească și carne și lut.

Spune-mi iubito,evadarea din singurătate
Păstrează gustul rânced al primului păcat
Sau doar o picătură de otravă va mai trage cortina
Spre o altă stingere...

A iubi la mai puțin ca perfect

E prea mult întuneric la rădăcina cărnii
Durerea și-a plătit chirie încă un anotimp
Uneori nu poate dormi și-n miez de noapte
Coboară din tenebre până-n os
Pe strada sângelui

Nu te mai las să fii tristă
Chiar de-ar trebui să respirăm iar și iar
Printre umbre
În odaia cu pereți râncezi
Ca o îmbrățișare de fum

O singură femeie poți iubi cu sufletul
Pe restul le minți că fericirea-i o mână străină
Ce nu o poți purta mereu
În dreptul inimii

Ai să-mi răspunzi că astăzi gândurile
Te furnică în tălpi
Lacrimile fără cadență
Topesc săruturi
Pe drumul cu sens unic

Nu te pot salva din lanțuri
Cătușele vor strânge din ce în ce mai tăios
Atât de frig în celule iar
Noile iubiri sunt doar peregrinări
Între incertitudini
Și așternuturi calde
                                                               

profanare

în brațele îndrăgostiților inima comună
șoptește ultima îmbrățișare
cerul ca un praf de pușcă a mințit din nou universul
nu căderea în infern e păcat de moarte
ci înălțarea fără aripi

stinge aceste gânduri cu vărsare de sânge
salvează-ne cum o nouă răstignire ar duce
la epoci odată putrezite
unghiile sfâșie în carne
un început de lume

în vieți paralele am fost poate o stâncă
acum două oceane doi munți ochi ce privesc
înserarea

astăzi m-am trezit târziu în lumea ta
cu felinare sleite am colindat orașul
să dezgrop statuile
cadavre aveau sufletele
date cu împrumut

amintiri de lepădat

speranța joacă-n filme alb-negru
rolul de iubită second-hand
   sărută  toți bărbații cu sau fără mustață
îi îmbrățișează un pic scârbită
e plină până la refuz de cereri
de a ieși la cafea

speranța doarme în fiecare duminică
din zori și până la apus
știi durerile vieții nu le tratezi cu vreun calmant
ci somn prelung

în coroana de lauri
acum nu mai sângerează
decât amintiri de lepădat

Mușuroi

- Magdaleno, hai cu farfuriile alea odată ,pentru numele lui Dumnezeu soro,ne prinde dimineața și nu mai gãtãm mâncarea pentru pomană. Necrologul l-ai scris?
- Da ce mai tre iară necrolog tu țațã Ileano ? Că Sofronie al meu a murit deja de un an.
-Trebe, trebe. L-ai scris sau...?!
-N-am scris nimic tu femeie,că nu mi-am văzut capul de treburi.Mai la asta mi-a stat gândul.
- Nici cu părintele Bogdan nu ai vorbit?
- Mda țațo, ce să vorbești cu ăla? Ieri când fusei pe la el mi-a spus coana Marga, preoteasa că nu se mai poate ține în picioare de beat ce a fost .Toată ziua cică i-a cântat popește.
- Ei lasă, i-a cântat și i-a rãscântat, da o fost cu noroc.Uite așa s-a mai distrat și ea săraca. Și așa nu o prea scoate în lume.
- Scoate ...în....lume....Tu te auzi ce vorbești ? Pe cine să scoți ? Pe inculta aia, îmbătrânită și stafidită cu pretenții de mare cucoană? Intelectuala lu' pește pe grătar?!
-Ptiu, că dreptate ai!
-Am, am , că nici fiică-să nu-i mai brează. Nu știi că se ține cu primaru'?
- Hai dă-mă dra....Doamne iartă-mă...
-Păi dacă îți zic. Ce nu am zis eu mereu de bine? Ce ,te gândeai că în aia zace așa o...viperă?
-Da nu așa te-am învățat eu să tăi ceapa,'tui ceapa ei de ceapă! Mărunțește-o ....
- Păi nu vrei să o tai tu? Dacă tot ești profesoară de tăiat ceapa.
- Uite cine vorbește. Tu și gătitul. Ai turnat 6 copii lu' Corneluş și i-ai dat să mânce ce o apucat saracu'. Mai bine zis cinci, că al șaselea vorbește tot satul că l-ai făcut cu Gheorghe a lu Bălu de sus din deal.
- De parcă ar știi ei...De parcă tu ai fost vreo sfântă.Tare mult îți mai plăcea de popa ăl vechi. Sau ai uitat când te-am prin cum te ''spovedea'' pe masă? Dacă mai trăia Sofronie al tău te spărgea ca pe țăpligă.
- Morții cu morții și noi viii cu gândul la ei.
Cele două surori tăcură un moment, cât să-și tragă sufletul și apoi se puseră pe o păruială.Pomană pentru morți ,dar și circ pentru cei vii. Deodată , țața Vetuța , soacra Magdalenei ,care se trezi din somn le-a strigăt la apelul de noapte.
-Iar vă certați caprelor? Iar nu aveți loc una de cealaltă? De parcă nu ați fost amândouă niște...poame. Au, mor!
- Ce ai coană Vetuțo?
- Am visat urât maică. Cu amândoi.
Amândouă,speriate,într-un glas...
-Care amândoi?
- Sofronie și Corneluş. Cred că mult nu mai am.
- Fă, tâmpito, ne moare. Vezi că în dulap am lumina. Adu-i lumina! Nu mai căsca ochii ãia ca de broască ...
-Moare....da..moare... de beată! Tu nu vezi că-i cu sticla de rachiu sub perină?!
-Nu mori? Nu mori scârba naibii! Te mai țin o iarnă aici pe spinarea mea!
- Tulai tu, s-au ars colacii! Praf se făcură! Și ceapa aia ...
- Lasă că tot Maranda mea ne salvează și de data asta cu mâncarea. Ce fată bună...Nu ca zgâia aia ta de Persida. Aia nu îi bună de nimic. Nu te uita așa, că are pe cine să samene.
Dimineața le găsiră pe cele două surori ca într-un ring de box, când una deasupra ,când cealaltă, și cu multe fire de păr lipsă.
De atunci nu-și mai vorbiră niciodată, nici viața ,nici moartea măcar nu a reușit a le mai împăca.