oglindă albă

iarăși au zburat toate păsările
locul liber dintre vertebre ocupat acum
de un tunet
ca și cum cerurile s-ar fi răzbunat pe oameni
nu le poți spune copiilor că bomboanele
sunt otavite
nici că au mâini murdare
cu atâta poftă respiră din viață
încât fiecare pauză dintre cuvinte
alunecă înainte și înapoi
într-o moarte
clopote șoptesc din biserici
iubirea îmi atârnă pe umeri
brațe schilodite
aduc aproape seva memoriei
o țărână învinsă
a unui om de nisip
în primul gând despre tine
dumnezeu
prăbușit
nu ne mai strigă pe nume
avem un cod
un număr
îl scrijelim pe un zid
de-a lungul prăpastiei
de-a lungul existenței
oglindă albă

fotografie de Laura Zalenga