profanare

în brațele îndrăgostiților inima comună
șoptește ultima îmbrățișare
cerul ca un praf de pușcă a mințit din nou universul
nu căderea în infern e păcat de moarte
ci înălțarea fără aripi

stinge aceste gânduri cu vărsare de sânge
salvează-ne cum o nouă răstignire ar duce
la epoci odată putrezite
unghiile sfâșie în carne
un început de lume

în vieți paralele am fost poate o stâncă
acum două oceane doi munți ochi ce privesc
înserarea

astăzi m-am trezit târziu în lumea ta
cu felinare sleite am colindat orașul
să dezgrop statuile
cadavre aveau sufletele
date cu împrumut