cu pumnii strânși ochi
aruncați spre tavan
în așternuturi reci strecori incertitudini
flori dalbe însângerate mușcă din dureri
demonii șoptesc colindele infernului
liniștea zgârie pielea
frigul sparge nuclee
mi-e foame de aripi
nu-mi mai aparțin
spirit a cărui întrupare
să fie administrată de alții
uniformitate
ordine fără scăpare
și când te gândești că toată viața
am pictat doar cer senin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu