crime în ritm de rock

există un timp pentru toate iubirea însă nu așteaptă
pitită după colțuri cu o bombă legată de brâu
nu o să-ți ajungă la creier înainte ca sufletul
să-ți fie înjunghiat să-ți cufunzi tristețea în oglinzi
de obicei nu vorbești cu cerurile dar când infernul suflă la ușă
nu mai păstrezi în tine doar pentru tine sângele de care
ai fost înconjurată și totuși ți-e liniște în ochi
ca un duh abia adus aminte noi nu ne putem ridica desprinde
din acest acum război semn că nopțile se despart între
dureri și dorințe sau invers fără încetare un labirint
cu țipetele pielii în închisoarea de carne nu m-au lăsat să înving
cui servesc gloanțe orfane pe cărări cenușii
e vis mai vrei să dormi întoarsă pe cealaltă parte a lumii
cu prețul amintirilor potopite inimă scormonită aruncată pe jos

toamnă pentru prunci nenăscuți

să nu fi fost eu copilul cu brațe schilodite care aruncă pe furiș priviri oamenilor
să fi fost un altul un curajos cu mâini de fier care zdruncină vise din temelii
înainte să se nască a cerut un pahar de apă aer vânt un soare și iubire
cât mai multă iubire a zis să o înghită să nu o piardă poate în lumea fără lumină
nu i se va da voie să atingă dar cine liniștea nu a cunoscut se poate duce la război
fericit că poate spune povești dar jocul de-a viața își strigă învinșii toamnele cu
frunze muribunde acoperă crucile nu știi acolo au fost odată morminte sau au trecut
doar suflete de prunci nenasacuti primăvara se lasă
așteptată o iarnă timpurie mușcă
din lut am să fiu acolo pasăre de pradă sfâșii carnea tuturor așteptărilor și adorm

și dumnezeu se pișă (de noapte târziu când satan îmi vorbește)

precum pe pământuri așa și în cer o zi în care nemorții
umblă desculți cu fulgere pe creștet sânge râncezit se varsă
sub preacuratul potir e clar cineva s-a căcat cineva încă
nescăpat de trup și la cur se șterge cu rugăciunile noastre
cine să ardă pe rug sau plumbuit în cuie zbierând
mielul va aduce săbii câine cu ochii prefăcuți
să puna el un vârf de bunătate peste aceste decăderi
alt suflet în care o luăm de la capăt am așteptat dar
are să cadă iar ploaia pisatul domnului peste lutul rugos
hai bagă-ți pula fute cristoșii trimite fecioare la pizde fără cruci
aprinde din biblii focul libertății și scrie mai scrie un poem

Ai să te lepezi de mine de o mie de ori

Știu.Lumina ta și întunericul meu nu se potrivesc. Nu pot sta la aceeași masă,nu pot respira împreună,nu se pot ține de mână.Tu înalți sufletul către cer și rogi un chip de piatră să îți dea pâine.Eu mă îmbăt cu licoare demonică.Mimezi perfect fericirea pe când mie îmi urlă tristețea din adâncuri.Îți încarci inima cu noi și noi iubiri ,iar eu ți-am spus că iubirea-i doar zbor de fluturi peste o execuție publică.Nu,nu mă înțelege greșit,niciodată nu ți-am spus să nu iubești. Iubește! Arzi! Zbate-te! Simte că trăiești.Dacă prin asta înțelegi tu viață.Joc de cărți.Șanse minime să câștigi.
Aș proclama drept fundamental dreptul de a ne sinucide.Să putem fi proprii noștri dumnezei,demoni,să putem evada când dorim din întuneric în lumină.Sau invers. Actul de a ne sinucide nu e nimic altceva decât curaj asumat,resemnare, renunțarea de a fi o povară pentru tine și ceilalți.Când simți sfârșitul,fă-o,nu aștepta durerea,dezamăgirea ultimei fărâme de viață din ține.Fă-o! Treci ușor dintr-o lume în ...în nimic,iar tu cauți acel nimic,acea moarte totală,descompunere și final.

(fragment)

Short version of happiness

Despre lumina si ingeri nu voi scrie.Nu acum! Nici despre zile senine, au fost date infernului de mult.Greu sa-mi amintesc lumina.Au fost scantei, au fost carbuni, focuri,poate stele ce mi-au luminat noptile,dar niciodata explozie de bucurie.Niciodata! Si noptile acelea mult prea lungi cand nu-mi doream decat sa plec.Crezi ca m-au salvat ingerii? Crezi ca nu am varsat lacrimi? Ca nu mi-as fi dorit sa-mi vomit sangele,doar sa stiu ca asa,gol pe dinauntru,si nu metaforic vorbind,sa pot parasi pamantul.
Am scris atunci poemul acela satanic :"Si Dumnezeu se pisa".M-a eliberat! Stiu,as fi fost blestemat de toate odata curvele razvratite ale vietii ,acum mari credincioase habotnice.Pe cand pula le era singura icoana ,unde erau duhurile sfinte ?
Am deschis grimoarul.Cautam o vraja pentru fericire.Eh,cacat! Nu poti cumpara norocul,maibinele,futuipizdamasiidefericire...Nici nu le poti chema prin incantatii.Chiar daca vin demonii si-ti intind mainile in semn de ajutor.Te indepartezi de firea omeneasca,iti raman totusi amintiri pastelate,mosteniri simplificate.Panza sfasiata,trup umil,suflet plumbuit.Totul se simplifica cu o moarte.Care ma are,ma iubeste,ma asteapta.Si ma iarta.
Ca exista undeva,prin scorbura asta viermanoasa ,ceva numit viata nu m-a invatat nimeni.Poate nu am respirat indeajuns chipuri,suflete,lumi.Poate m-am nascut in tara departarii de mine,unde zidurile nu se pot imblanzi.
Si deodeata car cruci de pe un mormant pe altul.Pe al meu nu am pus.Imi e de ajuns ca am dat vama iubirea.Si nici nu ma rog.Asa,ca o furie de poet.Ca un suras letal.O scufundare in somn,in chemarile adancului.

(Oliver Klauss- Exorcism- Intre lumina si ingeri ,fragment)

before we go extinct

tot ce iubim putrezește încet și se stinge
să nu-mi spui că muntele nu se lapădă
de viață de mii de ori și că moartea nu pândește
din ceruri până în adâncimi poți să te stingi fericit
când străin nu-ți este nici vântul nici marea catarg răsturnat
când ai lăsat să plângă furtuni și ceruri sărutau mâini în rugăciune
înainte de viață tot cu o moarte ne prindeam în horă până când
păsările și-au deschis aripile ne-am făcut chip cioplit
la care se închinau idolii de stâncă primul strigăt scrijelit pe piele
am știut că liniștea s-a spart întâiul mers cu picioarele desculțe peste spini

moartea (ne) cântă la vioară sau un suflet și ceva în plus

 în țara mea păsările nu pier e mereu destul cer pentru inălțare
 ca prin somn mă văd copil când moartea îi alegea pe alții
 străini nouă cimitirele erau departe și vreau să mai dorm
 până la ultimii pași ajung la tine știu nu pot pleca de atâtea ori
 fără să las urme în ferestre fără ca viața să-mi fie mamă
 ia lacrimile astea dintr-un ochi în altul fă-mi tăcerea un zbor
 în zig-zag nu mai e decât o povară o durere un neînțeles o absență
 acum printre cruci am prieteni de mă cheamă mai mult
 îmi întind brațe aici e tot mai frig mai bine mă duc dar nu știu
 mă arunc între oi sau lupi că mi-e pustiu și în pământuri și sub ele
 un suflet spart cu genunchii răspunde un ecou un suflet și ceva pe lângă
 atât a mai rămas din imperiul rostogolit