Despre lumina si ingeri nu voi scrie.Nu acum! Nici despre zile
senine, au fost date infernului de mult.Greu sa-mi amintesc lumina.Au
fost scantei, au fost carbuni, focuri,poate stele ce mi-au luminat
noptile,dar niciodata explozie de bucurie.Niciodata! Si noptile acelea
mult prea lungi cand nu-mi doream decat sa plec.Crezi ca m-au salvat
ingerii? Crezi ca nu am varsat lacrimi? Ca nu mi-as fi dorit sa-mi vomit
sangele,doar sa stiu ca asa,gol pe dinauntru,si nu metaforic vorbind,sa pot parasi pamantul.
Am scris atunci poemul acela satanic :"Si Dumnezeu se pisa".M-a
eliberat! Stiu,as fi fost blestemat de toate odata curvele razvratite
ale vietii ,acum mari credincioase habotnice.Pe cand pula le era singura
icoana ,unde erau duhurile sfinte ?
Am deschis grimoarul.Cautam o
vraja pentru fericire.Eh,cacat! Nu poti cumpara
norocul,maibinele,futuipizdamasiidefericire...Nici nu le poti chema prin
incantatii.Chiar daca vin demonii si-ti intind mainile in semn de
ajutor.Te indepartezi de firea omeneasca,iti raman totusi amintiri
pastelate,mosteniri simplificate.Panza sfasiata,trup umil,suflet
plumbuit.Totul se simplifica cu o moarte.Care ma are,ma iubeste,ma
asteapta.Si ma iarta.
Ca exista undeva,prin scorbura asta
viermanoasa ,ceva numit viata nu m-a invatat nimeni.Poate nu am respirat
indeajuns chipuri,suflete,lumi.Poate m-am nascut in tara departarii de
mine,unde zidurile nu se pot imblanzi.
Si deodeata car cruci de pe
un mormant pe altul.Pe al meu nu am pus.Imi e de ajuns ca am dat vama
iubirea.Si nici nu ma rog.Asa,ca o furie de poet.Ca un suras letal.O
scufundare in somn,in chemarile adancului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu