să nu-mi spui că muntele nu se lapădă
de viață de mii de ori și că moartea nu pândește
din ceruri până în adâncimi poți să te stingi fericit
când străin nu-ți este nici vântul nici marea catarg răsturnat
când ai lăsat să plângă furtuni și ceruri sărutau mâini în rugăciune
înainte de viață tot cu o moarte ne prindeam în horă până când
păsările și-au deschis aripile ne-am făcut chip cioplit
la care se închinau idolii de stâncă primul strigăt scrijelit pe piele
am știut că liniștea s-a spart întâiul mers cu picioarele desculțe peste spini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu