ca prin somn mă văd copil când moartea îi alegea pe alții
străini nouă cimitirele erau departe și vreau să mai dorm
până la ultimii pași ajung la tine știu nu pot pleca de atâtea ori
fără să las urme în ferestre fără ca viața să-mi fie mamă
ia lacrimile astea dintr-un ochi în altul fă-mi tăcerea un zbor
în zig-zag nu mai e decât o povară o durere un neînțeles o absență
acum printre cruci am prieteni de mă cheamă mai mult
îmi întind brațe aici e tot mai frig mai bine mă duc dar nu știu
mă arunc între oi sau lupi că mi-e pustiu și în pământuri și sub ele
un suflet spart cu genunchii răspunde un ecou un suflet și ceva pe lângă
atât a mai rămas din imperiul rostogolit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu