când împreunatul palmelor cu toate trupurile crește deasupra un munte
și nu știu în care iad voi arde prin somn chemările ajung la picioarele lui
întâi se prefăcea că nu mă cunoaște nu mă vindecă l-am așteptat uitat
pe umeri dintr-o viață în alta când dimineața își lasă umbrele prin copaci
obosită de atâtea drumuri absența mă arde eram odată sigur de veșnicie
acum îngerii spulberă ceruri deghizat în chip viu nu aștept milă sorb din liniște
ca un prunc la sân undeva am lepădat iubirea am numit-o zbor deasupra ghilotinei
frumusețe mutilată cu ochii înfipți în ziduri cu gesturi mediocre îmi număr căderile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu