poete casa ta-i un somn cu vise care inconștient poate se ating de ferestre
un punct de lumină pe oglinzile cerului și toți plutim apoi pe acea mare întindere de ape
nu mai cunoaștem decât înălțarea îngerii din noi sunt flămânzi să-i hrănim deschidem porți
acolo alte drumuri ni se desfac în palme corăbii cuibărite sub soare deasupra cărora gălăgioasele turme de rândunici cântă dansează până din nou adormi uitând singurătatea e viață țâșnită prin coaste
trebuie să-ți visezi inima cum neobosită recunoaște iubirea fără alte lămuriri să-ți simți răsuflarea
rostogolită în fiecare piept străin să te întrebi dacă lutul n-ar fi umplut golul umbrelor
e semn prevestitor al zborului unde aripile se joacă în echilibru cu străluciri de argint impenetrabila
pace nu m-ar fi păsat nici de moarte în această sălbatică armonie doamne mai întârzie un anotimp
din gurile universului varsă un strigăt vezi acest ochi tulburat a prins rădăcini și întârzie durerea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu