hai trebuie să plecăm din beția asta până încă e noapte și nu ne prind zorii ne aruncă din lumea asta
în cealaltă amintește-ți de inimă bătăile ei sunt mai intense în penumbră o alergare spre cuiburi de ape adânci ne scufundam în frumusețea mutilată a cerului plumbuit să ridicăm cântece să ne apropie cu răsuflarea măcar de capătul lumii acolo unde numai noi știm cât de frumos e întunericul
ne vrăjește rotirea infinitului îl străbatem în salturi zboruri cu muzica iubirii lumea se dedublează în
oglinzi colorate acest somn amestecat cu veghe pișcă pielea un dor a uitat să mai plângă acum zâmbește se bucură fără să fi văzut lumina ca atunci când îți lipsesc mâinile calde ale mamei și strigi dar universul nu aude dincolo de ziduri ar putea fi ideal să mori cu flori de cireș desenate în palmă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu