funeratio 

 

 împinge tăcerea dincolo de ziduri 
  să lase o dâră prin somnul străzilor să se scurgă în ochii trecătorilor
  durerile sunt inimi ce bat între singurătate și un nou anotimp
  știi că nu poți pansa toate rănile ar curge prea mult sânge din trupuri fără dorințe
  statui zgomotoase scapă din pumni scânteile serii și iubirile acele iubiri devin amintiri la pachet ce nu mă reprezintă
  nu știu nimic despre întemeierea cerului 
 mi-am dorit un infern în care să ardă palmele noastre împreunate 
 un mâine în care să rămâi lume negresita aproapele ce-mi sculptează absența
  dar m-am prefăcut că nu văd cum se nasc atomii secundele fiecare globulă cum timpul cuibărit la sânul tău se desface în nostalgii 
 paradoxal fiecărei căderi i-am dat un nume
  numai dumnezeu poate fi strigat printr-o răsuflare
  pact cu viața ivită nefiresc pesemne cineva a plătit vamă
  a început să scrie cu roșu