iubirea ca o irepetabilă sinucidere asistată

într-un vis m-ai întrebat
cum aș defini atingerea și
în ce culori văd magia iubirii
ți-am răspuns pe atunci că
înălțarea mereu se scurge
din durere în cuiburi străine
fiecare nouă trezire e
plutirea sângelui pe țărm descântat 

nu ne vom putea întâlni într-o lume
unde îmbrățișarea e misterul
altui izvor de prăbușire
unde picătură cu picătură
întreaga existență e doar o țară
a fluturilor cu aripi decupate

inimi pulsează efemer
sub tăcuta glie
dincolo de templul cărnii
soarele își explică veșnicia
noaptea condamnă una câte una
zilele la moarte sau exil
în cetatea umbrelor sidefii

sunt lucid
aștept să treacă și ploaia asta
ca apoi plecat în alte lumi
să-mi pot simți încă sufletul ud