puls

înot de mult
în enigmele acestor ape tulburi
și fiecare val mi-e prieten
mi-e frate

încerc să înțeleg
înălțarea
căderea
albastrului în albastru

mi-e frică să nu deșir
împietrita liniște
de parcă aș fi fost pedepsit
să mușc din abis

înaltul nu are sfârșit
nici oglindă ori chip
se scutură în existență
ca părul tău ce adulmecă briza

pe țărm nisipul amorf
privește și tace
cum vântul pulsează
din ale timpului răni