Poemul nimănui

am pierdut acest poem
în drumul spre tine
pe când paşii pipăiau întuneric
şi credeau că-i o inimă
respiram de partea cealaltă
a unui zid transparent
rescriam anatomia iubirii

spuneai mereu că-ţi scriu poeme din nimic
îţi răspundeam că le scriu din lumina
unui izvor
cu apă mereu limpede
din zbor neîntrerupt
de păsări călătoare
presărat cu vise

iată şi braţele de care atât te-ai temut
acum vor strânge singurătatea
ca pe o mamă