Secetă

aripile vieții au fost prea grele
măcar suflarea morții să fie
mai ușoară
un zbor îmblânzit
palme prinse în hora luminii
vor cerși
un azil
pentru neputință


aș îmbrățișa toți oamenii singuri
jumătate din inimă o donez dreptății
cealaltă jumătate să o strâng în pumni
până ce simt gustul de pământ
la ce folos să mai ticăie
când iubirea s-a logodit cu ochi străini
în lungul drum spre mine

pașii lasă urme adânci
prin cimitirul memoriei
înaintea mea cruci
înapoi morminte
în mine o secetă