trăiesc fiecare moarte fiecare viață
necunoscuți năvălitori îmi adună
orice cuvânt ca pe un venin
despic o iluzie în noi crucificări
mă pierd sub cupola fierbinte
a unui soare lumină și destin
suflet atârnat de un ghimpe
împletește credința ca un fus
ating interioare
străine
cu forța unui uragan
pipăi întuneric raze scântei
versurile au adormit stângace
sub inimi ruginite în lut
sunt cel mai sărac poet ți-am spus odată
când nu am putut a-ți dărui decât un poem
rătăcit în buzunarul pantalonilor aceia vechi
pe care-i port din după-amiaza nesfârșită
va veni o vreme când ai să mă cauți
nu mă ucide mă vindeci mă mângâi
timpul l-am trăit deja în alții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu