Perfuzie cu lacrimi pentru o iubire neîmplinită

în odaia cu pereți albi liniștea curge
ca laptele din sânul mamei
funii agățate în tavan prevestesc
evadarea de cuvinte
tai perfuzia ce te ține conectată la real
și începi a visa infinitul
te trezești lângă ferestre deschise
înălțate spre cer
sau pe vreun vârf de munte
culoarea vântului pictându-ți obrajii
piatra pe care ți-ai așternut gândurile
martora eșecului
tocită de ecoul nepăsării
în odaia cu pereți albi înserarea
pășește pe furiș
îți sărută pleoapele
lasă un semn lângă gene
perfuzia cu lacrimi spală durerea
între două bătăi de inimă
îmbrățișezi singurătatea
astăzi înveți mersul pe spini