ză peinful prezănt luc of lugoj

lugojul e totuși un oraș interesant atât de interesant cât ar putea fi
rochia căcănie a duduii paraschiva vânzătoare de alimentară ori cocul demodat al lui tanti ildiko unguroaica de la doi
nu discutăm aici despre faptul că odată-și avea faima de cartier al drogurilor
iar altdădată de oraș în care numai idioții nu fut e pizdet câte pene pe gâscă
nu nu discutăm nici că toamna-și varsă frunzele ca o vomă
peste asfalt sau pustiul care se ghemuiește sub ceasul electric
iar gara îmbrățișează din îndepărtări îndrăgostiții

acum acum pacea asta trebuie învinsă eviscerată
până ce o gură flămândă venită de nicăieri mi-o respiră
urc la volan nu contează că habar nu am să țin drept drumul
intenția e de a mă relaxa spulbera vise plecare din rampă
150 la oră în câteva secunde am băgat a cincea a șasea nu am bag pula
mi se mărește pulsul mai iau un xanax

lugojul nu e un oraș verde cu mulți copaci la umbra cărora
să poți să te piși ori vreo profesionistă să-ți presteze felație
în schimb ofticat de babe schilodite ce-și trimit nepoții la butic
după sticle de spirt medicinal mă dor rău picioarele maică
și of mai trebuie spălate și geamurile astea toate
curios cum a doua zi le găsești înțepenite mute sechestrate
într-o conștiință putredă a unei tinereți timide

se spune că pentru a ieși din sistem e nevoie de o operație majoră
lugojul ar avea nevoie doar de-un transplant de suflet
și-o clismă

(foto de Hirilin - deviantART)

rădăcină de negru

nu pot adormi nu cunosc vreun cântec de leagăn
în brațul străin al tatălui nu mă recunosc
mă smulgi cu puterea iubirii din țărână și mă
pășești sub globul albastriu
ca și cum aș fi fost vânt furtună balaur de ploaie
mă așezi lângă inima încă pulsândă a adâncului
diagnostic metamorfoză identitară cu pierderea echilibrului
și te-ai întrebat de ce în pleoape simți doar adierea
unei zile plecate-n refacerea luminii
există oare tunele subterane legături între cimitire
ca morții să-și vorbească despre gradul de comfort
al marelui obstaol jocul karmei în cazinoul uitat
când durerea se preface-n țărână își amintește ea c-a fost durere
sau pe cei care i-a atins umbra acum pot gusta acum din fructul oprit
cu gurile hulpave și piepturi mirosind a suflet suflecat
aici sunt neștiut rădăcină de negru chip pe care nu-l vei repeta

LABORATORUL DE UMBRE * Lui Ovidiu Berinde – alfabet de vulturi *

orice dar nu întreba
în geană de trezie nu există granițe și cerberi care să sfâșie
grumazul prea bine știe atingerea sabiei
aveam trup doamne dar nu eram încă om cioburi din mine
sângerau amarnic sub șaua destinului
prea multe potențe înnodau cărări stranii
eram să fiu multe cărei pupile să-i întorc fotograma în file
substanța revelatoare prea puțină
colțurile forfoteau care
cum de ce să trag fire din lucruri
pe cusătura zilei ros de-ndoială asud amestec în piele
timpii lui ce va fi fost să fie totuna în fiertura prezentului
ca o săgeată împlântam în mine zenituri
ieșeam din orgiile zorilor beat de candori fără nume
nu eram încă om
aveam trup de care norii agățau descântece ploi nisipoase
acopereau zidul berlinului timp de cădere spărgea albastru ratarea
în vene turnul londrei sucomba sub scâncetul pruncului
doar memorii strivite purta glezna șovăitoare
învățam să îmbrac mâini să apuc secunda de umăr bufnița cânta
chiar dacă nu-și adunase încă ochiul din lume
urechea vărsa surzenii-n răscruce vedeam din când în când
lumina un midas răspopit prefăcea granitul în pulberi
aveam trup și-un iremediabil rău de libertate

chiar dacă nu sunt încă zeu
nu-mi scutur din artere vulturii părinte
și duc sub limbă fulgerul ca pe-o anafură în timp ce mă nasc
ud de infinit smerit în goliciune
clipă de clipă 

(Maria Elena Chindea)

Sunt onorat! 

 

timeless 2013

statui inmărmurite ochii țintă lumini și stele alt univers
sunt patru ani zeița coboară din nou preț de o fantasmă printre pământeni
imensă navetă spațială se ridică misterul cortina poartă stelară
inimi au început să șoptească la unison nu mai avem glas Mylene!
în sfârșit ca un soare printre nori zeița păpușă de porțelan zâmbește
cu forța iubirii și-a păstrat echilibrul în mersul pe tăciuni
ce zi minunată! dor de iubire de somn de vis cu îngeri la picioare
oximoron dans robotic teama de-a trăi incursiunea în moarte
nu-i așa că vă doriți amor xxl ca apoi să regretați comme j'ai mal
mama s-a înșelat fără îndoială că trăim într-un mad world
unde cuvintele și-au pierdut sensul de aur e tăcerea mai ales
când pleci și lași în urmă parfumul de bleu-noir
diabolic înger scena e în flăcări să fi fost un vis
pierdută în norul de fum c'est pas adieu mais toujours a bientot
un suflet inseparabil...

credința nu vine chemată

cine învie în noaptea asta mamă iisus n-a murit vreodată
a intrat în inimile celor ce l-au primit i-au plămădit
culcușul cu pene de înger ca unui copil de ce rătăcim
în biserici mamă de parcă am renunța la suflet
la rădăcini la carne iubirea n-are trepte și noi
cu încăpățânare urcăm scările tocite îmi spuneai
alarul e aproape lasă acolo crucea nu mai am puterea
să o car mi-a rămas înfipt lutul in genunchi

Restart 33

nu m-am maturizat încă mi-e poftă de bomboane cu fructe
și jocuri de-a v-ați ascunselea ori să înalț zmeul
privesc cerul și ași scrie pe nori EVADARE
doar că acum port un nume străin
mi-e frică să mă ascund în scorburi de copaci
atunci când plouă oricum n-au să mă caute să mă găsească n-au putere

nu am invățat ce e iubirea azi parcă port pietre
în locul inimii de sub pleoape obosite
descarc scrisori de adio de abandon de renunțare
viziune cu un cutremur ceasul îmi curge în palme
dumnezeu îmi cunoaște neliniștea și totuși fuge parcă
tot mai departe  ceru-i deschis ca o rană lume-jurământ

nu ucid cuvinte doar le îngenunchez pe altarul așteptărilor
devin apoi labirint în propria existență îmi repet
fiecare stare nedureroasă până ce însuși infinitul devine mic

pax deorum

umbră fragilă absolut impenetrabil un drum în neant
formă de timp îmbracată în armura căderii
zorile vestesc o spovedanie a mâinilor greu încercate
cerul unește dimineața pustie cu înfloritele crengi
nu mai îndraznește firul ierbii o ultimă strigare
către gâzele trezite din miracolul îngemănat
perfecțiune ori convergență spre univers

gradin între izvor al luminii și aripa soarelui
respiră o pax deorum
poetul înfipt în cuvinte deschide sălașul
uriașul suflu cântă printre munți

(fotografie Mish00)

gest

de-ar fi ca toate cuvintele să doară ori să vindece scrie
ca și cum pielea ți-ar fi un imens sul de papirus
iar sângele cerneala ai respira vocale expira consoane
așa s-ar naște fiecare șoaptă fiecare rugăciune
dacă n-ar fi poezia spiritul ar tânji după ea
și s-ar umple raiul cu îngerii poeți despărțirea albului de negru
gest
mișscare liberă a cărnii prin straiele de lut

(fotografie ictenbey) 

the brainwashing machines

nu te poți opune destinului ca și cum ai fi
un semn de circulație rutieră pe care stă scris stop
ori cedează trecerea dacă nu prinzi trenul
aștepți mult zile ani o viață în gara dintre
două tăișuri două bătăi ale inimii
sclipești între un control corporal și acces interzis
unde uneori găsești furată pofta de-a trăi
o puteți păstra cu drag le spui zâmbind malițios
sunt suflet cu ieșire spre cer zbor fără efecte secundare
când îți deschid porțile spre mine curg umbre mahmure
se clatină șirag și șir de oameni vineții

(foto de PlaceboFx)

noi poeții când iubim

mă întrebi dacă există cu adevărat iubire sau
ce trăim e cumva împletirea singurătăților
de parcă timpul nestatornic și-a cumpărat andrele
a început să exerseze modele noi din revistele străine
ne îmbracă apoi în cămăși de rouă la venirea dimineții

îți sărut toate plângerile act de renunțare
la ultima poruncă din noul decalog
alternanță stare de veghe viziune
un soi de primăvară întârziată
în jurul acestei ierni nelumești

noi poeții când iubim
avem inimi golite de ger
metafore care adapă versul
brațe ce culeg nectarul
obrajilor scăldați în miere

(foto de arlek-in)

32

viața ca un film mut cu not to be continued
pe genericul de final
echilibristică minimum menthal trecere-petrecere
orice dar nu zbor înspre tatăl cer pe-un culoar liber
avioane de hârtie glasată așteaptă cuminți comanda
până sa-și zdrobească iar și iar aripile de zidul necunoașterii
mișcare liberă ori retragere mai degrabă alunecare în gol
fețe plictisite urmare a curgerii spre sevă
o scufundare între aici și acolo niciodată perfectă
tocmai de aceea supraviețuiesc ca o formă necunoscută de timp
suspendat prin vidul scrumul unui chip reținut
umbra copacului fără frunze rod
ce adulmecă luceferi călcați în picioarele goale

dureri desfrunzite

aerul tot mai rarefiat o lumină plecată-n exil
fragilul adevăr sprijinit de biserici
învață-ma limba demult uitată a tăcerilor
să pot evada din țara singurătăților
nu mai văd întind doar brațele și
mi le învăluie întunericul precum un fraged aluat
îmi pune cătușe de gheață și-mi închide fereastra
cerc vicios în care trag zile nopți poduri
lacrima de destăinuie-n ochii ațipiți oglinzi furișate prin piele
chipul lut topit sub crestele de apă
vânătorul adulmecă prada în veștedul decor asumat
dureri desfrunzite aripi se opresc din plutire

Exit

e aproape liniște-ntre valuri un începutde umbră
se smulge din adâncuri cum iubirea rămâne între gratii
cu iertări cu păcate cu iluzii
și chiar dacă îngeri ar coborî iar de pe munte
secunda n-ar fi decât trecerea lui azi în mâine
printr-un fulger de argint sau incendiu universal
alunecarea spre nemărginire-acropole arzând
n-a mai rămas decât o curgere în gol

flămândă inima bate-n arșiță plictisită
inconștientă parcă înțeleasă cu fluidul
pântecul în care odată am copilărit am învățat alfabetul
miez de lumină scufundată

îți repovestesc visul cu dinții ascuțiți ai gurilor înfometate
iluzie încinsă joc carnal pe furate ghicite ultima zvâcnitură
ca o naștere întârziată gest reprobabil preludiu mocnit
strigătul lovește pereții neatinși aproape de mormânt
plouă peste toate așteptările lumii plouă

exiști decât scurt-circuit efect secundar al vâslirii
no exit chiar de spinteci iar și iar burta vreunui pește
garduri electrice pe mal și porți ferecate
degeaba ai învățat înotul nu te mai poți vreodată
întoarcerea în lumea cu fețe necrestate
respiri ca o repetiție pentru actul final
vântul șuieră un requiem
aici moartea inventează suflete

poate aș fi știut de ce-au fugit toți martorii
îi strigam uneori pe nume străine ca pe copii nenăscuți
din pagini încă necitite n-au învățat zborul
iata-mă din nou încătușat de zidul tăcerii
puritatea-mi trece prin vene veni vidi vici scurtă nebunie
că mai exista altceva decât veacuri repetabile
n-am să mai cred vreodată

(fotografie de PlaceboFx)

Scurtisme și haiku

fugă

evadez din cuiburi familiare în sfere necunoscute
în trecere număr bolovanii când cad ca o ploaie
odată cu mine și axa pământului

ferestre

norii cojiți de lumină
raze infinite crestează
ferestre în cer

dinți

scrâncet în amurg
dinți de lapte
zâmbet la marginea buzelor

ciob

glasul cianurii
ciob
iubire-pumnal

ora de vară

primăvara timpurie din orașul cu poeți
crengile de măr chei pentru lacătele cerului
 plimbi un deget sângeriu peste hartă
aici au crescut pe-atunci trandafirii
ca un soare ce te mângâie pe ceafă
timpul parcă grăbit își alungea pasul
dor cuvintele dor pielea din sârmă ghimpată
tăcerea de la marginea planetei
s-a descompus într-un nou demiurg ce calcă prin piroane

Minimum state of loathsome

teama prinde aripi se așează pe fereastra
unde câteodată-mi scot o palmă spre lume
restul corpului bolnav și obosit mi-l târăsc
prin azile psihiatrice imaginare fără a mă gândi la consecințe
zilnic mă arunc de pe un pod nu am reflexii reflecții miraculos supraviețuiesc
întro stare permanentă de lehamite foame de viață
îngână trecut prezent trecut prezent there is no future included
îmi repetă o voce în urechea stângă de parcă n-aș cunoaște
nici o lege a respirației a cuvintelor sau faptelor
de la o vreme nu mai pot să cred în minuni
cărțile odată sfinte acum se spovedesc prin părăsite biserici
aici și acolo într-o confuzie infuzie cu ser întunecat
perfuzia asta ce ar trebui să mă aducă lumii
doare cum o mușcătură străvezie 

 fotografie de straechav-deviantart