fragilul adevăr sprijinit de biserici
învață-ma limba demult uitată a tăcerilor
să pot evada din țara singurătăților
nu mai văd întind doar brațele și
mi le învăluie întunericul precum un fraged aluat
îmi pune cătușe de gheață și-mi închide fereastra
cerc vicios în care trag zile nopți poduri
lacrima de destăinuie-n ochii ațipiți oglinzi furișate prin piele
chipul lut topit sub crestele de apă
vânătorul adulmecă prada în veștedul decor asumat
dureri desfrunzite aripi se opresc din plutire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu