doar cu o săritură de coardă
nici să îmbălsămezi universul sigur
el naște continuu copiii soarelui ce-ți
plâng pe umeri cu planete
ai promis că nu renunți ană că
nu vei mai sta zidită între pereții reci
ai unei singurătăți atroce
că nu vei mai căuta în zadar un sens al existenței
vei trăi ana vei ...
de parcă ai alerga în relanti
fără vlagă fără suflet fără pofta de a mai înghiți
o ultimă secundă înaintea prăbușirii
frunze vor mai cădea ană și ape vor mai fi adânci
sângele-ți va repete numele obsesiv
întunericul se reface din picături de gri
lumina e doar o mască pe care nu mai reușești să o porți
acum serul se zvântă în zbaterea venelor
nici măcar perfuzia aceasta înfiptă în adâncuri
nu-ți mai trezește vreun simț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu