acolo unde se sfârșește cerul

ca o întoarcere acasă unde nu mai găsești
masa plină cu plăcinte și pe cei dragi
zâmbitori în poartă ci doar umbre
răstignite de pereți acolo se sfârșește cerul
în verdele câmpilor acolo norii vor cădea
pe umerii obosiți ai cosașilor 

mai câteva zile și plec îmbrac costum de moarte
nu-mi amintesc să fi trăit să-mi fi fost dată
o mamă o cărare destin am căutat
cuibul la care să mă întorc din rătăciri
cu tălpile goale ca un înger hoinar
mă gândesc că fericirea-i nepământeană

sunt încă aici inima bate a luptă
cu brațele ce vor să
îmbrățișeze orice
inălțare a sferei din neant